Sabatic.ro

Amintiri exotice: Ce obiect n-ar trebui să lipsească din bagaj într-o călătorie?

O călătorie într-o destinație exotică

Să facem un exercițiu de imaginație. Ai avut un zbor lung cu avionul și ai ajuns în Asia de Sud-Est. Ai aterizat pe aeroportul din Hanoi, în Vietnam, iar de acolo ai luat un autocar pentru a trece granița în țara vecină, Laos. Ești foarte entuziast pentru că nu ai avut foarte des ocazia de a ajunge într-o destinație exotică. Ți-ai făcut un plan bine pus la punct și știi exact că urmează să explorezi niște zone fascinante. Ți-ai propus să vizitezi comunități locale cu tradiții neschimbate de secole, vrei să te bucuri de peisaje unice, iar apoi vei merge cu o agenție locală de turism să faci trekking în jungla subtropicală.

Astăzi, tocmai te-ai întors dintr-o croazieră de pe un râu din estul Laosului și urmează ca mâine să mergi într-o drumeție spre un viewpoint superb din orășelul în care te-ai cazat. Totul a fost conform planului, dar, în cele câteva zile petrecute aici, ți s-a părut că erau cam mulți țânțari. Ți-ai luat toate măsurile de siguranță și ai venit aici în sezonul uscat. În plus, ai purtat haine cu mâneci lungi și ai folosit creme împotriva insectelor. Cu toate astea, constați că ai ceva urme de mușcături pe piele și îți vine să te scarpini tot timpul.

În mod normal, ești obișnuit cu țânțarii pentru că ai mai fost la Dunăre. Dar aici ești mai îngrijorat pentru că ai auzit că pot transmite boli și încerci să fii cât mai atent.

febra dengue Laos
Sursa: Pixabay

Te simți foarte obosit, dar te-ai dus totuși la un local din apropiere să mănânci niște preparate locale bazate pe orez prăjit, pui și legume. Pe drumul de întoarcere, oboseala a devenit tot mai mare și abia ai ajuns la cazare. Te-a apucat o durere nefirească de cap, dar te gândești că ai stat prea mult în soare. A fost o zi lungă azi și, în plus, a fost și foarte cald. Ai o slăbiciune în corp și, parcă, te dor toți mușchii.

Pe măsură ce se face noapte, starea de moleșeală devine tot mai puternică. Simți că ai o senzație ba de frig, ba de cald, dar îți faci curaj și te gândești că, poate, ai tras curent. Ai o stare specifică ce îți amintește de gripa pe care ai avut-o iarna trecută. Atunci ai avut și febră, dar era foarte frig afară. Începi să te panichezi puțin, dar îți amintești că, prevăzător, te-ai vaccinat cu tot ce era recomandat. Te-ai imunizat și pentru febră galbenă, și pentru febră tifoidă, și împotriva difteriei sau a poliomielitei. Totuși, îți amintești că mai erau câteva boli transmise de țânțari pentru care nu există vaccin.

Ai asigurare medicală, dar nu ai semnal la telefon. E ora unsprezece și jumătate noaptea și afară e liniște deplină. Ți-ai salvat pe telefon câteva pagini cu informații ca să le poți accesa offline și începi să cauți prin ele. Te doare capul tot mai tare și, la un moment dat, te lovește pe neașteptate un gând: “Oare am febră?”

Ți se pare că ai febră, dar nu ești sigur. Ai o senzație ca atunci când ai avea, dar nu ești convins. Fiindcă e noapte, parcă nu ai vrea nici să deranjezi lumea aiurea. Poate, până la urmă e doar neadaptarea la clima de aici și așa se manifestă.

Pe una din paginile salvate pe telefon începi să citești despre febra dengue. E transmisă de țânțari și nu există vaccin pentru ea. Cu cât o identifici mai repede, cu atât o poți și vindeca mai rapid. Ți se pare că ai mare parte din simptomele de acolo, dar un lucru care face diferența e febra.

Nu prea poți să îți dai seama dacă ai sau nu febră și deja începi să o dai în paranoia. Poate de asta te și doare capul de fapt. Pentru că o dai în paranoia. Singurul lucru care îți vine în minte e un mare reproș: “De ce nu am luat un termometru cu mine?”

febra dengue Laos
Sursa: Pixabay

Ce am pățit eu?

Dacă m-ai urmărit cu imaginația până aici e foarte bine. Află că acestea au fost și gândurile mele când, într-o seară, aveam simptome specifice febrei dengue.

Eram în timpul unei călătorii în Asia de Sud-Est și mă aflam în orășelul Nong Khiaw din estul Laosului. După un drum cu barca pe râul Nam Ou între localitățile Muang Khua și Muang Ngoy Neua, am început să mă simt puțin rău. Și nu știam dacă, într-adevăr, cauza o reprezenta o boală transmisă de țânțari sau era doar neacomodarea mea cu clima din zonă.

Ceea ce m-ar fi ajutat în acea seară să alung gândurile de teamă sau, din contră, să acționez cât mai urgent ar fi fost măsurarea temperaturii corporale. Adică prezența în bagaj a unui termometru.

De ce nu aveam un termometru cu mine?

Pe scurt, până atunci nici nu mi-am pus problema. Am crezut că e suficient să am asigurare medicală și să mă interesez de măsurile de protecție pe care să le iau pentru fiecare zonă în parte. 

În plus, pe site-urile companiilor aeriene se menționează un detaliu important. Termometrele cu mercur sunt, în general, supuse unor restricții. De cele mai multe ori nu sunt permise în bagajul de mână, iar în cel de cală poate fi transportată maximum o bucată de persoană și numai dacă este împachetată în carcasă de protecţie.

Pentru că îmi place să mă feresc de obiecte restricționate și de probleme, am renunțat și eu să îmi mai bat capul cu acest lucru. 

Ce soluții există pentru a putea lua cu tine în avion un termometru?

Tehnologia a mai avansat în ultimul timp și acum nu mai există doar termometrele clasice cu mercur. Eu doar pe acelea le știam. Acum au apărut termometre care conțin alte tipuri de lichid de măsurare care sunt non-toxice.

Să presupunem că ne interesează un termometru de adult. O soluție foarte potrivită pentru a fi luată într-o călătorie este Geratherm Classic. Acest termometru conține un lichid de măsurare non-toxic numit „galistan”, adică o combinație formată din galiu, indiu și staniu.

termometru Geratherm Classic
Sursa: Geratherm

Are o acuratețe ridicată și un interval de măsurare cuprins între 35,5 și 42 de grade Celsius. Timpul de măsurare este de circa 4 minute. În cutia termometrului există și un „echipament de scuturare”, care este de un real ajutor în procesul de scuturare. Este rezistent la apă și poate fi folosit de către persoanele alergice (nu conţine nichel sau PVC). 

Nu are nevoie de baterii ca să funcționeze. Asta înseamnă că într-o călătorie nu riscăm să rămânem fără baterii la el.

Există, totuși, și un dezavantaj al acestui termometru. Fiind din sticlă, se poate sparge. Dar, chiar și în acest caz, e mult mai util decât un termometru clasic cu mercur. Și acela se poate sparge și, mai grav, lichidul conținut e toxic.

Dacă preferăm un termometru digital, o soluție bună o reprezintă Geratherm Clinic. Acesta este apreciat în mod special de cadrele medicale pentru că are niște avantaje majore: e rezistent la apă și dezinfectant, e rezistent la șocuri, are un ecran mare și memorie internă. Timpul de măsurare este cuprins între 30 de secunde și 3 minute, în funcție de zona aleasă. Un potențial dezavantaj este acela că are un vârf rigid, motiv pentru care nu este recomandat pentru măsurarea temperaturii celor mici. 

termometru Geratherm Clinic
Sursa: Geratherm

Dacă mergem într-o călătorie însoțiți de copii, există soluții și pentru ei, de la termometre non contact, la termometre rapide. Alegerea unui tip de termometru depinde și de vârsta copilului și de personalitatea lui (dacă e mai liniștit sau mai agitat). Mai multe detalii despre cum pot fi acestea utilizate putem afla de pe pagina de instagram a celor de la Geratherm

Cum s-a încheiat povestea mea?

Nu am putut dormi deloc în acea noapte. Și, pe măsură ce treceau orele, nu mai știam dacă totul era doar în mintea mea sau eram bolnav cu adevărat. Am adormit tărziu, spre dimineață, iar în excursia în care voiam să merg a doua zi nu m-am mai dus pentru că eram nedormit. În final, am aflat că am avut doar o insolație și nu era o boală transmisă de țânțari.

În cazul meu fericit, un termometru pe care nu l-am avut în bagaj mi-a adus doar o excursie ratată. Dar în cazul altei persoane poate să însemne viața. Sunt anumite boli asupra cărora trebuie acționat urgent. Iar febra este, probabil, cel mai important simptom. 

Acest articol a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2022.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments