Manualele de interpretare a viselor sunt foarte complexe și detaliate. Se spune că dacă visezi porumbei înseamnă că ai de primit musafiri, dacă visezi câine alb te așteaptă o iubire necondiționată, iar dacă visezi fântână arteziană e semn de mare belșug. Totuși, eu n-am gasit nicăieri ce înseamnă să visezi în mod recurent că dai bac-ul la matematică.
Eu am un vis care se tot repetă. L-am visat de multe ori pe parcursul vieții și tot nu am învățat cum să îl abordez. Se face că trebuie să dau bac-ul la mate și nu știu nimic. Mai am nevoie de pregătire pentru bac. În vis, încerc să apelez la prieteni să mă ajute, încerc să mai citesc repede două teoreme înainte să merg în bancă sau studiez cel mai potrivit unghi ca să mă așez și să nu fiu văzut de profesori. De fiecare dată, însă, mă trezesc transpirat și mă amăgesc singur că, poate, visul meu o fi de fapt vreun semn de belșug sau de mari reușite în viață care trebuie să apară.
Dar, pe măsură ce mă gândesc mai mult, ajung la concluzia că, dacă visezi frecvent că dai bac-ul la matematică, nu e nici semn de bogăție, nici de abundență. Ci, cel mai probabil, e semn că ai rămas cu ceva traume nerezolvate de la orele din școală.
Încă de când eram în generală, experiențele de la orele de matematică erau memorabile. Domn’ profesor se așeza la catedră și, după ce făcea prezența, începea să ne povestească despre toate nemulțumirile din viața lui. Când furia îi era mai mare, se oprea brusc și, precum un călău care urma să aleagă numele victimei, rostea sentința:
“Acum să vedem pe cine ascultăm astăzi!”
O liniște de mormânt se lăsa în clasă și fiecare își auzea propria respirație, în timp ce domn’ profesor răsfoia paginile de la catalog. Dar nu le răsfoia așa, oricum. Le lua una câte una, încet, stătea câteva secunde în dreptul fiecărui nume, se gândea puțin, zâmbea sadic, apoi dădea pagina, apoi încă o pagină și tot așa, până când ajungea la sfârșitul catalogului. Apoi o lua de la sfârșit la început. La fel, pagină cu pagină până când ajungea iarăși la prima, de unde și pornise.
“Ascultăm unde se deschide catalogul!” era concluzia lui scurtă și fermă.
Pe măsură ce îl închidea, unii răsuflau ușurați, în timp ce alții îl priveau fix și cu un nod în gât. Practica asta era preferată de mulți profesori care, parcă, aveau memoria scurtă. Rezultatul era unul previzibil pentru noi și nu era greu de ghicit unde se va deschide:
Catalogul se deschidea acolo unde erau capsele. La mijloc.
Nici nu mai trebuia să rostească cele trei cuvinte fatale: “Olteanu, la tablă!” că eram deja ridicat din bancă.
Despre deznodământ nici nu vreau să mai vorbesc. Uneori, coșmarurile încă îmi amintesc despre cum centrul cercului circumscris unui triunghi este punctul de intersecție al mediatoarelor…
La un moment dat, tot în generală, m-am dus la el la meditație. Trebuia să mă pregătesc și pentru examenul de la finalul clasei a opta, dar mai era un motiv. Aflasem că la orele de meditație rezolva problemele pe care urma să le dea la lucrări și din care ne asculta la tablă. Adică am făcut un fel de “pact cu dușmanul”. În felul ăsta, puteam și eu să mă dau zmeu în clasă și să ies la tablă, ca și cum aș fi căpătat o putere neașteptată. În rest, toate temele și problemele pe care le aveam de rezolvat se pot exprima printr-un singur cuvânt: traumă.
Mai târziu, la liceu, am avut un alt fel de profesor de matematică. Era mai carismatic și nu mai făcea scheme cu catalogul. Dar avea și el niște plăceri pe care le scotea la iveală din când în când. Noi nu eram chiar clasă slabă și învățam la un colegiu bun din oraș. Dar, într-o zi, ne-a dat o lucrare de control la care cea mai mare notă din clasă a fost 2.
“Am vrut să vă dau o lucrare adevărată să vedem dacă sunteți buni de ceva”, ne-a zis el cu bucurie.
Țin minte că, la lucrarea aia, eu am luat nota zero.
M-am dus și la el la meditație ca să mai capăt ceva încredere. Și oricum, din clasă și din manual nu prea înțelesesem cum calculăm asimptota orizontală a unei funcții spre infinit. Și nici cum e cu derivata a doua și cu funcțiile convexe. Cât despre regula lui L’Hospital și calculul integralelor definite deja mă apuca râsul. Dar și la meditație erau fel de fel de teorii și axiome pe care le tot “aprofundam” oră de oră și care deveneau din ce în ce mai complicate.
Manualul de matematică de pe care învățam, țin minte, era foarte gros și plin de fraze inteligente din care nu înțelegeam prea multe. Îl mai foloseam uneori ca suport ca să nu se închidă geamul când bătea vântul mai tare.
În momentele mele de reverie de după un nou coșmar despre bacalaureat, mă gândesc adesea cum ar fi arătat niște meditații la matematică predate “pe limba mea”. Nu, eu nu vorbesc nici japoneză și nici mandarină tradițională. Eu mă refer la modul în care ar trebui să comunice niște oameni ca să transmită un mesaj și să se facă înțeleși de cei care îi ascultă.
În primul rând, eu am nevoie de încredere. Profu’ ar trebui să îmi inspire faptul că reușita la matematică nu este un talent cu care doar câțiva “aleși” se nasc.
Apoi, în general, eu am nevoie de o structură. Să îmi prezinte un plan și un cadru organizat și eficient ca să îl abordez. Stilul actual de viață devine tot mai alert și e nevoie de cineva care să dea la o parte tot zgomotul din jur. Care să nu-mi arate teorii stufoase, când eu abia înțeleg lucrurile de bază. Să știe să extragă exact esențialul și să îl prezinte coerent.
Îmi imaginez niște ore în care nu mai trebuie să fac “pact cu dușmanul” ca la meditațiile din generală. Și, dacă se poate să fie online, ar fi ideal.
Până de curând, aș fi crezut că ce am scris mai sus e o utopie. Dar am aflat că lucrurile nu mai sunt ca “pe vremea mea”. Varianta mea ideală de meditații există deja.
Centrul Unirea este prezent pe piața meditațiilor din România încă din 2010. Eu am aflat de el abia acum. Asta și pentru că pandemia a făcut în așa fel încât să își mute toată activitatea în mediul online. Pe scurt, elevii pot face meditații la matematică online, cu profesori calificați și selectați pentru competențele lor didactice.
Iar dacă ai o ușoară reținere când auzi cuvântul online, dă-mi voie să te opresc înainte de a trage concluzii pripite.
În România, educația online este abia la început. Iar față de alte țări chiar cu 30 de ani în urmă.
Open University din Marea Britanie a fost una dintre primele universități din lume care a început învățarea la distanță online, la începutul anilor ’90.
În prezent, Universitatea Națională Indira Gandhi din India este cea mai mare universitate din lume, cu aproximativ 4 milioane de studenți înscriși, dintre care majoritatea primesc în prezent educație prin metode online.
Pandemia COVID-19 ne-a arătat că învățământul online nu doar că e posibil, dar poate fi și un avantaj, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Pe lângă faptul că nu mai sunt necesare deplasările, la cursuri au acces și elevi din zone mai îndepărtate care nu s-ar fi putut pregăti la fel pentru examen.
În plus, toate ședințele de meditații sunt înregistrate, astfel încât cursanții pot revedea ședințele de pregătire ori de câte ori doresc. Părinții au și ei posibilitatea de a urmări modul în care aceste ședințe de pregătire se desfășoară.
Totul este foarte bine structurat. De exemplu, dacă aș mai fi elev, aș putea face meditații la matematică pentru bacalaureat. În doar 12 săptămâni aș trece prin toate lucrurile esențiale, de la elemente de bază, cum ar fi operații cu numere reale sau ecuații de gradul I și până la calcul de derivate sau integrale.
Treptat, săptămână de săptămână, aș trece prin toată materia. E foarte important pentru mine să îl percep pe prof ca făcând parte din echipa mea, și nu ca pe un adversar. Mai ales dacă îmi explică tot ce am nevoie să știu ca să îmi ating obiectivele. Chiar și dacă îmi doresc să iau notă maximă la examen.
În fiecare săptămână aș primi un material video cu partea teoretică și câteva probleme rezolvate. Apoi voi avea de făcut teme și taskuri ca să pun în aplicare ce am învățat. Săptămânal, vom avea și o ședință LIVE în care vom discuta despre tema noastră.
Eu, pe vremea când făceam meditație pentru bac, credeam că am nevoie de cel puțin un an ca să mă pregătesc și nici așa nu eram complet sigur pe mine. Acum, după ce au mai trecut niște ani, mi-am dat seama că, în general în viață, eficiența stă în structură și organizare. Dacă ai alături de tine persoana potrivită care să îndepărteze zgomotul, să vorbească pe limba ta și să îți prezinte exact informația de care ai nevoie ca să îți îndeplinești scopul, atunci poți face minuni într-un timp record.
Mai mult ca sigur că apoi, peste ani, îți vei aminti cu plăcere de pregătirea la matematică. În plus, ai avea toate șansele să nu pățești ca mine și să ajungi să visezi frecvent cum dai bac-ul la mate.
Acest articol a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2022.
