Despre

Numele acestui site s-a născut dintr-un paradox.

Niciodată nu mi-a plăcut ideea de an sabatic și am evitat tot timpul să folosesc această expresie.
Pentru că mai toată lumea se raporta la ea ca la un career break.

Adică o vacanță mai lungă în care faci pauză de la ceva. De la carieră, școală, muncă, job. Contează mai puțin de la ce, pauză să fie. Iar motivele, la fel de diverse: de la oboseală la nevoia de schimbare și de la dorința de a găsi un sens al vieții până la ieșirea din rutină.

Pe acest site, această expresie are însă un alt sens. E varianta aia de sabatic în care dorești să faci ceva ce ți-ai dorit dintotdeauna să faci. Să duci la capăt o idee pe care nu ai avut cum să o realizezi până atunci. E varianta în care ești pasionat de călătorii, iar călătoria e un proiect în sine și nu o pauză de la altceva.

E călătoria din plăcerea de a călători și nu din nevoia de a lua o vacanță.

Îmi doresc să împărtășesc măcar un strop din sentimentul ăla de a vrea să mergi să explorezi întreaga lume. De a fi deschis pentru a cunoaște cât mai mulți oameni. De a fi curios față de alte culturi, tradiții și societăți.

Și cum o singură dorință nu e suficientă, mi-ar mai plăcea și ca fiecare să își găsească propriile metode de a călători, cât mai potrivite stilului și bugetului său.

Prin sabatic înțeleg acea perioadă de timp în care faci ceva ce ți-ai dorit dintotdeauna să faci. În care te oprești din ce făceai înainte și te apuci de un proiect la care ai visat demult. În care ești deschis către experiențele pe care poate nu ai apucat niciodată să le trăiești, deși ți-ai fi dorit.

Eu sunt Andrei. Iar una dintre cele mai mari dorințe pe care le-am avut vreodată a fost să văd lumea.

Nu știu dacă de vină a fost atlasul geografic pe care l-am primit cadou când aveam șapte ani. Sau globul pământesc pe care îl învârteam fascinat și care devenise repede jucăria mea preferată. Sau poate poveștile cu tărâmuri îndepărtate și exploratori care mergeau până la capătul lumii după prințese, diamante sau ce le mai trecea prin cap.

Însă, dintotdeauna, gândul m-a purtat către oamenii din alte țări și de pe cealaltă parte a planetei. Încercam de multe ori să îmi imaginez oare cum or trăi, cum își petrec timpul, ce obiceiuri, visuri și aspirații au.

Practic, de când mă știu mi-am dorit să călătoresc în toată lumea. Și tot cam de atunci am crezut că așa ceva este imposibil. Da, știam că un city break sau o vacanță de o săptămână într-o țară din apropiere erau realizabile. Dar mai departe de atât, pe perioade lungi sau pe alte continente nici nu îmi puneam problema.

La un moment dat, am făcut un exercițiu de imaginație. M-am gândit cum ar fi dacă aș pune pe foaie toate lucrurile care mă împiedicau să călătoresc și să încerc, măcar în glumă, să găsesc soluții pentru fiecare în parte.

Cu timpul, mi-am dat seama de două lucruri:

  • că fiecare are un stil al lui de a călători pe care ar trebui să și-l descopere
  • și că, până la urmă, chestia asta cu călătoritul nu depinde neapărat de limitările materiale. Ci se poate reduce, mai degrabă, la a avea încredere și a gestiona teama de necunoscut.

La sfârșit de 2015 am plecat pentru prima oară în Asia. Tocmai pentru că nu crezusem în ideea de a călători mai mult, atunci am zburat și pentru prima dată cu avionul.

Așa a început o călătorie de cinci luni și jumătate cu bilet doar dus. Apoi, în 2018, am plecat din nou, pentru cinci luni în America Latină, iar mai târziu, pentru încă cinci luni și jumătate în alte părți ale Asiei. Iar dacă mi-ar fi spus cineva cu cinci ani înainte că voi ajunge prin atâtea locuri, i-aș fi spus de cinci ori că e nebun. Pentru că așa ceva aș fi gândit că e posibil doar pentru un milionar sau pentru o persoană cu venituri cu cinci zerouri la coadă.

Mă gândesc că poate cineva se va regăsi în tot ce scriu aici. Și, dacă nu să călătorească, atunci poate măcar să redescopere dorința aia de a se arunca în necunoscut și a face lucrurile în stilul său, de a cunoaște lumea și de a fi fermecat de ea.

M-aș bucura dacă vei privi acest site ca pe o simplă experiență. Una care nu e despre mine sau despre vreun nebun care a plecat prin lume să exploreze.

Fie că e vorba de o călătorie interioară sau una exterioară, una la trei străzi mai încolo sau una până la capătul lumii, de acolo, din spatele ecranului să te gândești: “Hei, cum ar fi dacă…”

Îmi place mult să cunosc oameni pasionați de călătorii. Lasă-mi un mesaj și spune-mi pe unde ai fost și ce planuri de călătorie mai ai!