Japonia ieftină în 12 pași simpli – varianta pentru backpackeri cu buget redus

Privește imaginea de mai sus și spune-mi ce îți inspiră.

Mie, cel puțin prima dată când am vazut-o, mi-a inspirat o durere groaznică de cap.

Dar, studiind-o cu atenție, harta metroului și a liniilor de tren din Tokyo a început sa mă surprindă. Logica și organizarea din spatele ei au ajuns chiar să mă impresioneze. Iar în final să constat că nu e deloc greu de utilizat.

Cum altfel ar putea fi într-un oraș în care doar stația Shinjuku (cea de acolo, din stânga) are peste 200 de ieșiri? Asta dacă a apucat cineva să le numere pe toate.

Pe cât de complexă e harta metroului din Tokyo, pe atât de încurajatoare e și părerea multor oameni când aud de o posibilă calatorie în Japonia:

“Japonia? Pff… țară scumpă. Știu pe cineva care a fost și a zis că e de trei ori mai scump ca în Europa…”

“Foarte tare! Dar ai grijă ce faci! Sigur n-or să-ți ajungă banii.”

Și tot așa.

Când e Japonia țară scumpă

La finalul călătoriei, concluzia mea e însă una simplă:

Pe cât de ordonați sunt japonezii, cam la fel ar trebui să fim și noi cu planurile de călătorie în această țară. Japonia poate să fie și foarte scumpă, și accesibilă. Costurile totale reprezintă suma deciziilor mici pe care le luăm.

Acestea depind de multe variabile, cum ar fi:

• perioada din an în care mergem (în general, cazările sunt mai scumpe în perioadele: Golden Week (sfârșit de aprilie – început de mai), Obon (mijlocul lui august), de sărbătorile de iarnă (Craciun, Anul Nou), precum și atunci când înfloresc cireșii, primăvara, iar unele abonamente de autobuz nu sunt valabile în aceste perioade)
• zilele din săptămână (unele abonamente pentru transport sunt mai scumpe dacă includ zile de weekend, la fel și cazările)
• zonele pe care le vizităm și cum vrem să ne deplasăm între ele (shinkansen, trenuri rapide, trenuri regionale, autobuz, avion – posibilitățile sunt foarte multe)
• dacă alegem să ne facem abonamente de transport sau nu (luate unul cate unul, biletele de transport sunt în general scumpe; dar nici abonamentele nu au mereu sens – totul depinde de itinerariu)
• ce fel de abonamente ne facem la transport (naționale, regionale, etc)
• ce traseu avem (dacă trebuie să ne deplasăm dus-întors pe anumite segmente de drum sau putem evita să facem asta)
• unde ne-am ales cazarea (dacă locul în care ne-am cazat presupune costuri suplimentare de transport care ar putea fi evitate)
• ce ne interesează cu adevarat să facem în Japonia

Mai cred ca în această țară e mai important ca oriunde stilul nostru de a calatori și ce interese avem.

De multe ori, modul în care abordăm o țară într-o vacanță (sau concediu) pe o perioadă mai scurtă de timp e total diferit de modul în care abordăm aceeași țară ca parte dintr-o călătorie mai lungă, de câteva luni, prin lume.

Dacă suntem turiști în concediu, e mai probabil să urmărim să ne răsfățăm mai mult și să profităm la maxim de timpul liber scurt pe care îl avem la dispoziție.

Pentru că următorul concediu poate că va fi de-abia la anul. Și asta presupune mai multăa distracție, relaxare și alte lucruri care nu sunt specifice neapărat Japoniei, dar sunt specifice unui concediu.

În acest caz, poate că e mai bine să plătim mai mult și să compensăm lipsa de timp cu bani, fără a încerca să găsim cele mai ieftine soluții.

Dar… dacă suntem într-o călătorie mai lungă, dacă timpul e de partea noastra și suntem flexibili sau dacă, pur și simplu, n-avem mulți bani, ceea ce am scris în acest articol se aplică mult mai mult.

Recunosc că mie de Japonia mi-a fost cel mai mult teamă, dintre toate țările, că nu mă voi descurca cu banii. De aceea, în continuare voi prezenta pașii pe care i-am facut pentru a mă descurca:

Pasul 1 Perioada din an contează și am ținut cont de ea pentru a decide când să merg acolo.

Pentru mine, această țară a facut parte dintr-o călătorie mai lungă în Asia. Pentru Japonia, am ales să merg la sfârșit de octombrie, început de noiembrie. Mai exact, am ajuns pe 23 octombrie și am plecat pe 8 noiembrie 2018. 

În Japonia sunt lucruri de facut în orice anotimp, dar două perioade sunt de maxim interes. Una e când înfloresc cireșii, iar a doua e toamna, când frunzele copacilor capătă culorile specifice. Perioada în care am fost eu mi s-a parut perfectă. Vreme buna, aproximativ 22 de grade. Prețuri la hosteluri neașteptat de mici.

Cele mai scumpe perioade pentru cazări sunt de sakura, când înfloresc cireșii (primăvara) și, de asemenea, în jurul sărbătorilor lor mai importante, în special Golden Week (sfârșit de aprilie și început de mai), Obon (mijlocul lui august) și de Crăciun / Anul Nou. E de mers neapărat și primavara când sunt cireșii înfloriți, însă cu alte așteptări legate de buget sau cu o altă strategie – cum ar fi, eventual, stat pe la localnici.

Pasul 2 Am stabilit ce vreau să fac în Japonia și care ar fi orașele pe care doream să le vizitez.

Pentru o primă călătorie de 16 zile, eu am fost interesat de Tokyo, de niște sate de lânga Nagoya, de Hiroshima, Kyoto, Nara și Osaka.

Mi se pare foarte important să le bifăm pe Google Maps pentru a ne face o idee cu privire la distanța dintre ele. În funcție de asta, vom decide apoi ce e mai rentabil pentru noi în privința transporturilor. Adică problema principală în Japonia, după părerea mea, la capitolul costuri.

Pasul 3 Am stabilit orașul de sosire în Japonia și orașul de plecare.

Sosire în orașul A și plecare din orașul B. Adică orașe diferite.

Aici depinde și cum găsim biletele de avion. Însă, dacă am de ales, de regulă, pentru sosire și plecare voi alege orașe diferite (sosesc în orașul A și plec din orașul B). Motivul este să nu îmi dublez traseul și să pierd timp și bani degeaba.

Ajung în Japonia pe aeroportul din Tokyo și plec din Osaka pentru a nu mai face un drum suplimentar Osaka-Tokyo la final.

Eu din Filipine (Cebu City) am zburat în Tokyo, iar din Osaka am zburat spre Busan, în Coreea de Sud.

Pasul 4 Am decis care va fi modalitatea de transport între orașele de la pasul 2.

Eu am ales un abonament de autobuz cu călătorii nelimitate pentru 3 zile neconsecutive în cursul săptămânii  – 10200 yeni, adică 95 $ (sau 86 euro)

Cel mai probabil, dacă nu mergem pe jos sau cu bicicleta și avem un traseu care include mai multe orașe, alegerea va fi între un abonament de tren și unul de autobuz.

Totuși, dacă e favorabilă itinerariului nostru, ar mai fi și varianta avion, mai multe companii low cost având frecvent zboruri ieftine.

Din aeroportul Narita (Tokyo) avem companiile Peach Air, Jetstar Japan și Spring Airlines Japan, iar din aeroportul Haneda (Tokyo) avem Solaseed Air, Air Do, StarFlyer și Skymark Airlines.

Sunt foarte multe opțiuni și combinații de abonamente pentru transport pe care le putem face. Dacă știm exact ce vrem să facem în Japonia și unde sunt aceste locuri pe hartă, alegerea va fi mai ușoară. Există abonamente de oraș, de regiune, de mai multe regiuni, naționale, de tren, de autobuz, etc.

Abonamentele naționale trebuie achiziționate online înainte de a intra în Japonia și sunt accesibile doar turiștilor (e posibil să existe excepții la această regulă, dar cel mai sigur e online).

Dacă mergem pe principiul “Vedem noi acolo, ne descurcăm”, s-ar putea ca această expresie să ajungă ulterior să ne bântuie grav atât pe noi, cât si portofelele noastre. Motivul este că biletele pentru distanțe mari luate separat, unul câte unul, în general sunt scumpe.

Pe 95% dintre bloguri se recomandă din start abonamentul de tren. Mai exact cel național, cu călătorii nelimitate, numit JR Pass.

Această recomandare e cumva firească, mai ales pentru turiștii care vin în concediu și au puțin timp. Pentru că ei sunt dispuși să plătească mai mult pentru a profita la maxim de vacanța mai scurtă pe care o au. Adică pentru a beneficia de o mare economie de timp și un plus de confort.

De asemenea, poate fi util și dacă vizităm orașe aflate la distanțe mari unul de altul. În plus, mai trebuie menționat că acesta poate fi folosit și în Tokyo, pe liniile de tren JR. Unul din site-urile de pe care se poate lua acest abonament de tren este: www.jrailpass.com

Eu o să spun însă că fiecare trebuie să se uite cu atenție la traseul pe care și-l dorește și să vadă ce fel de opțiune are sens pentru el și care nu.

Dacă vizităm o singură regiune, poate că un abonament regional are mai mult sens decât cel național. În plus, pe distanțe scurte biletele sunt suficient de ieftine pentru a fi cumpărate direct de la gară (un exemplu ar fi Kyoto-Nara, care e sub 6 euro).

Dacă nu vizităm prea multe orașe, ar trebui să vedem dacă un abonament rentează pentru noi sau nu. Un site util de căutare a prețului biletelor de tren este: www.hyperdia.com  (cu mențiunea că, la tren, prețul total se compune de regulă dintr-un Fare și un Seat Fee, în caz că nu e evident de la început).

În continuare o să spun de ce eu, personal, nu am preferat să fac abonament la tren și am mers între orașe cu autobuzul:

• în primul rând prețul. Am considerat că pentru mine nu rentează să plătesc 439 de dolari pentru 14 zile sau 276 pentru o săptămână. Adevărul e că, dacă vom compara prețul abonamentului cu prețul biletelor de tren rapid pe distanțe lungi luate separat (unde un singur bilet poate ajunge și la peste 100 USD), evident că e afacere. Dar, având și alte opțiuni (și, cel mai important, nefiind în criză de timp), nu aveam de ce să mă gândesc la bilete luate separat pe distanțe lungi și nici să îl compar cu ele.
• în al doilea rând, cele 7, respectiv 14 zile sunt obligatoriu consecutive. Așa că, dacă luam un abonament de 7 zile și îl activam la sosirea în Japonia, nu ar mai fi fost valabil până la plecare. Prin urmare, fie îl luam pe cel de 14 zile și îl foloseam peste tot, inclusiv în Tokyo, fie îl luam pe cel de 7 zile și îl activam după perioada de stat în Tokyo. Pentru mine aceste variante ar fi rentat doar dacă aș fi vrut să fac un număr mare de călătorii între multe orașe într-un timp scurt. Adică multe excursii de o zi cu trenul pe distanțe lungi. Ceea ce nu era cazul.
• în al treilea rând, datorită faptului că aveam la dispoziție 16 zile (adică timp suficient) și ținând cont și de traseul meu, am considerat că pot să merg 3 nopți cu autobuzul de noapte, iar în rest, pentru distanțe scurte între orașe să folosesc trenuri regionale

Am stat o săptămână doar în Tokyo. Deci nu am mai avut alte excursii de o zi prin alte părți ca să am nevoie de tren.

Și nici nu am avut nevoie de trenurile JR în Tokyo pentru că am mers doar cu metroul. Mai departe, pentru celelalte trei călătorii lungi (adică Tokyo-Nagoya, Nagoya-Hiroshima (cu schimbare în Osaka) și Hiroshima-Kyoto) am ales autobuzul de noapte (night bus).

Pentru trenurile pe distanțe scurte, adică Kyoto-Nara și Nara-Osaka, biletele erau suficient de ieftine luate direct de la gară ca din nou sa nu ma tenteze vreun abonament de tren.

Eu sunt ok cu călătoritul noaptea, am somn bun, iar autobuzele japoneze sunt confortabile, cu mult spațiu între scaune. Ele sunt preferate, în general, pentru a nu pierde deloc ziua și a economisi o noapte de cazare. În plus, mă bucuram că începeam ziua la prima oră, ținând cont și de faptul că multe obiective turistice se închideau seara devreme, la ora 17:00.

Dar această opțiune nu este pentru toată lumea. O recomand doar călătorilor care știu că pot să doarmă noaptea în mijloace de transport în comun.

În plus, o problemă ar fi și aceea că, fiind drumuri bune, în funcție și de distanțe, pentru niște night bus-uri autobuzele ajung relativ repede și, de aceea, timpul pentru somn e ceva mai scurt.

De multe ori, pentru orașele în care am fost eu, fie ora de plecare era destul de târzie în noapte, fie ajungeam foarte devreme dimineața. Mai e și varianta de mers ziua cu ele, dar dacă se pierde mult timp din zi pe drum nu știu cât de convenabile mai sunt.

Abonamentul de autobuz cu călătorii nelimitate pentru 3 zile neconsecutive în cursul săptămânii l-am luat cu 10200 de yeni de la firma Willer Express, ceea ce în mai 2020 înseamnă 95 de dolari americani sau 85 euro.

Acesta nu includea și zilele de weekend: https://willerexpress.com/st/3/en/pc/buspass/

Am mai găsit și alte firme, dar site-urile lor sunt doar în japoneză.

Abonamentul trebuia luat obligatoriu online, înainte de a ajunge în Japonia, dar cu cel mult două luni înainte. De asemenea, pentru fiecare călătorie în parte era necesar să rezerv locul dinainte, nefiind de tip hop on – hop off așa cum este la tren. Avantajul principal este că, spre deosebire de abonamentul de tren, zilele nu trebuie să fie consecutive.

E foarte important de văzut dacă traseul autobuzelor se suprapune peste traseul dorit de noi și dacă orele ne sunt convenabile. De asemenea, sunt anumite perioade de blackout, când nu sunt valabile (ex sărbătorile Golden Week, Obon, Anul Nou). Dacă nu, atunci poate că abonamentul la tren este soluția mai convenabilă, chiar dacă e mai scump.

Pasul 5 Am decis cum voiam să călătoresc în Tokyo în funcție de interesele mele.

Am preferat să merg cu metroul. Un abonament cu călătorii nelimitate pe toate liniile de metrou pentru 3 zile e 1500 yeni, adică 14$ sau 12,45 euro. Asta înseamnă puțin peste 4 euro pe zi. Prin comparație, un bilet de metrou luat separat costă între 170 și 320 de yeni în funcție de distanță. Adică între 1,41 și 2,66 euro pentru o singură călătorie. 

Pentru că doream să stau o săptămână doar în Tokyo, am luat două abonamente de câte 72 de ore. Avantajul este că ele își încep valabilitatea în momentul în care sunt validate prima dată și o încheie după exact 72 de ore. 

Astfel, activându-l pe primul în jurul prânzului în prima zi și pe cel de-al doilea în a 4-a zi seara, am putut practic beneficia de transport cu metroul 7 zile în loc de 6.

Și aici opțiunile sunt numeroase. Sunt multe tipuri de abonamente de metrou. De 24 de ore, de 48 de ore, de 72 de ore. Contează și câte drumuri estimăm că vom face.

De asemenea, există mai multe companii care administrează liniile de metrou. Ce am prezentat mai sus e abonamentul pe liniile Metro și Toei (adică Subway Pass sau Tokyo Subway 72-hour Ticket).

Mai trebuie să spun că există un abonament și doar pe liniile Metro (Metro Pass) care e diferit de Subway Pass, incluzând mai puține linii, ceea ce poate provoca o confuzie din cauza numelui. Eu am luat Subway Pass-ul din aeroportul Narita, iar mai multe detalii se găsesc aici:

https://www.tokyometro.jp/en/ticket/travel/index.html

Dacă la punctul anterior (Pasul 4) alegeam abonamentul de tren, JR Pass național, atunci îl puteam folosi tot pe acesta și în Tokyo pe liniile de tren (acestea sunt diferite de liniile de metrou).

Dacă n-aș fi avut nici abonament de metrou, și nici de tren (de niciun fel) o altă variantă ar fi fost să îmi fac un card Suica. Acesta e un card prepaid pentru călătorii pe care îl încărcam anticipat. E util în cazul în care numărul de călătorii pe zi e mai redus. Cum voiam să fac un număr ridicat de călătorii, mie nu îmi aducea vreun avantaj.

Zona Odaiba, din sud, nu este acoperită de metrou. De asemenea, nici JR Pass-ul nu este valabil pentru această zonă. Acolo există alte companii care administrează linia de tren.

Pentru a o vizita, la dus am achiziționat un bilet de tren la fața locului (320 yeni, adică 2,67 euro), iar la întoarcere am traversat podul Rainbow Bridge pe jos (o plimbare cam lungă totuși).

Pasul 6 Am ales cazarea în Tokyo după ce am ales varianta de transport (adică metroul), și nu înainte

Am preferat să aleg cazarea în funcție de transport, și nu transportul în funcție de cazare. Acest lucru l-am decis după ce am constatat că o parte din cazări se aflau în zone neacoperite de metrou, dar acoperite de tren (chiar și trenurile fiind de mai multe tipuri). Decizând de la început (la punctul 4) că nu vreau să iau JR Pass, atunci prețul biletelor de tren până la cazare luate în fiecare zi ar fi reprezentat un cost suplimentar.

Ideea e că nu voiam să fac abonament la metrou și să stau într-o parte a orașului unde nu era metrou și era doar tren.

Stilul meu de călătorie include hosteluri, iar în Japonia multe din ele sunt de tip capsulă. Hostelurile de tip capsulă sunt diferite de hotelurile de tip capsulă, care sunt o idee mai scumpe. Unul din hostelurile la care am stat este acesta: https://www.agoda.com/oakhostel-cabin/hotel/tokyo-jp.html?cid=1844104

Rezervările le-am facut pe Agoda pentru că, de regulă, prețurile erau mai mici decât pe Booking.

Pentru că distanțele sunt mari și ca să nu pierd mult timp pe transport, în Tokyo am ales să stau la două hosteluri. În prima parte a săptămânii am stat la hostelul de mai sus și am urmărit să vizitez obiective din partea de est a orașului. În a doua parte a săptămânii am stat la un alt hostel din vest și am urmărit să vizitez obiective de acolo.

În perioada în care am fost eu în Tokyo, prețul pe noapte a fost de 1494 yeni (adică 12,5 euro), respectiv 1798 yeni (15 euro) pentru un pat. Prețurile variază și în funcție de ziua din săptămână, în weekend fiind mai scumpe.

Inițial în Tokyo am vrut să stau prin Airbnb. Însă, nu cu mult timp înainte, se întamplase următorul lucru:

https://matadornetwork.com/read/airbnb-just-deleted-80-percent-japan-listings/

80% din cazările de pe Airbnb din Japonia fuseseră eliminate de pe site. Aceasta s-a întâmplat în urma unei legi destul de dure care urmărea să reglementeze închirierea de locuințe.

Nu știu dacă are legătură, dar surpriza a fost că, după acest episod, am constatat o ieftinire a prețurilor pe site-urile clasice de cazări.

Contrar obiceiului meu de a fi mai spontan, pentru Tokyo am făcut rezervările cu o lună înainte pentru că prețurile mi s-au părut nesperat de bune. Pentru restul orașelor am rezervat doar la late minute, de pe o zi pe alta.

Pasul 7 De la aeroportul Narita până în Tokyo am luat autobuzul.

A costat 1000 yeni, adică 8,3 euro.

Tokyo are două aeroporturi, iar cel pe care am ajuns eu, Narita, este cel mai departe de oras. Prin urmare, și costurile de transport ar trebui să fie ceva mai mari. Există multe variante, de la mai multe tipuri de tren până la mai multe tipuri de autobuz.

Varianta pe care am ales-o a fost cea mai ieftină, și anume autobuzul Tokyo Shuttle, operat de firma Keisei. Mai multe detalii aici: https://tyo-nrt.com/en

A costat 1000 yeni, adică 8,3 euro (cu mențiunea că noaptea și dimineața devreme este mai scump, adică 2000 yeni). L-am luat de acolo, fără sa fac rezervare înainte, în ideea că avionul poate să întârzie. Mai sunt și alte autobuze la același preț, operate de alte firme, însă nu opresc în aceleași stații. Eu voiam să cobor la Tokyo Station și acesta mergea chiar acolo.

Mai există o categorie de autobuze, numite limousine bus, însa ele sunt mai scumpe – 2980 yeni, adică 25 euro un drum, sau 4500 yeni (37,5 euro) dus-întors.

La plecarea din Japonia, din Osaka până la aeroport, am luat trenul. De la stația de metrou Shin-Imamiya am luat trenul pe linia Nankai și am plătit 920 yeni, adică 7,65 euro; aceasta fiind și cea mai ieftină variantă. 

Pasul 8 Obiectivele turistice – Free Walking Tour, ghiduri cu discounturi, evenimente pe Facebook, multe obiective gratuite

Multe din obiectivele turistice sunt gratuite. Iar cele cu bani care mă interesau nu mi s-au părut prea scumpe.

De exemplu, o intrare într-una din grădinile din Tokyo care a inclus și un concert al unei holograme celebre la ei, Hatsune Miku (concertul nu e mereu, s-a nimerit să fie atunci) a fost 300 yeni, adică 2,5 euro.

Un alt exemplu, intrarea la Golden Temple în Kyoto a fost 400 yeni (3,4 euro).

Acum sigur că la Robot Restaurant e 8000 yeni (adică 65 euro) numai intrarea, fără să includă meniul, dar eu mă refer aici la atracțiile mai obișnuite, tipice. Depinde fiecare ce interese are, așa că nu voi intra prea mult în detalii.

De asemenea, un alt lucru pe care l-am facut a fost ca în aeroport să ma uit prin ghidurile promoționale despre Tokyo, expuse acolo pentru a fi luate de turiști. Pe cele care mă interesau le-am luat cu mine. Ideea e că unele din aceste ghiduri oferă discounturi la anumite obiective turistice.

De exemplu, când am vizitat muzeul de știință Miraikan (National Museum of Emerging Science and Innovation), unde intrarea e 630 yeni, am primit discount pana la 490 de yeni pentru simplul fapt că le-am arătat că am ghidul cu mine. (sunt menționate în ghid obiectivele care oferă discount).

Un alt lucru pe care l-am făcut în Tokyo a fost să caut pe Facebook ce evenimente sunt în oraș și să îmi fac programul și în funcție de asta.

De exemplu, am prins un eveniment mare de cosplay în zona Ikebukuro în care zeci de tineri și tinere japoneze erau costumați în diverse personaje din animații. Deși majoritatea dintre ei fac asta din pasiune, gradul de detaliu la care merg cu machiajul și costumația e unul remarcabil.

Posibil ca acest gen de evenimente să fie în mod frecvent în Tokyo în weekend-ul săptămânii care cuprinde și Halloween-ul. De aceea, ofer un punct în plus acestei perioade despre care am zis la început pentru o vizită în Japonia.

De asemenea, am fost și într-un Free Walking Tour în Tokyo în zona Shinjuku, care mi s-a părut foarte interesant. Ca la orice Free Walking Tour, la sfârșit se lasă o donație.

Pentru mine, Japonia e un spectacol în sine doar mergând pe stradă și privind în jur. Oamenii mă fascinează prin felul în care se comportă, cum vorbesc, cum își petrec timpul și ce gesturi fac. La asta se adaugă explozia de lumini și sunete de pe străzile centrale și din mall-uri, în contrast cu liniștea nefirească din metrou. Cum simt că am parte de entertainment doar mergând pe stradă în Tokyo, orice altceva începe să fie un bonus.

Pasul 9 Celelalte orașe – One-Day Bus Pass în Kyoto, bilete individuale de metrou în Osaka

În celelalte orașe diferite de Tokyo, am procedat în felul următor:

În Kyoto am luat un One-Day Bus Pass, abonament de o zi valabil pe toate liniile de autobuz. A costat 600 yeni, adică 5 euro. 

Sunt și aici multe variante de abonamente, atât de autobuz, cât și de metrou. Am ales autobuzul pentru că mă ducea și în zone de care metroul era cam departe.

Abonamentul l-am luat cu o seară înainte de la hostel și am ales să îl folosesc în ziua în care voiam să vizitez obiectivele cele mai îndepărtate: adică zona Arashiyama, Kinkaku Ji (Pavilionul de Aur) și Fushimi Inari. 

Aceste obiective, de altfel, mi s-au părut și cele mai interesante din Kyoto. Cu trezire devreme dimineața pentru că pe la 5 seara deja unele din ele se închideau.

Pentru că, în general, hostelurile au o poziție centrală, la restul obiectivelor am mers în celelalte zile pe jos.

În Osaka am luat bilete individuale de metrou și, în rest, am mers pe jos. Existau și aici multe variante de abonamente, dar nu am avut nevoie de ele. Unele din aceste pass-uri pot fi însă avantajoase, ele incluzând și intrări la anumite obiective.

În Hiroshima am mers pe jos, la fel și în Nara, lucrurile care mă interesau fiind destul de grupate.

Cazările la hostel în aceste orașe le-am luat la prețuri între 8 și 14 euro, luate la risc, last minute, de pe o zi pe alta. Strategia last minute la risc nu înseamnă că merge mereu. La mine a mers, dar s-ar putea ca data viitoare să nu mai meargă.

Obiceiul pe care îl am e să mă uit din vreme la opțiunile de cazare care sunt într-un oraș, să văd cam care e gradul lor frecvent de ocupare și apoi să estimez ce șanse am ca să merg pe last minute sau nu.

În Kyoto se mai plătea în plus o taxă de oraș de 200 de yeni (1,67 euro), stabilită de primărie, pentru fiecare noapte de cazare.

Într-una din nopți am experimentat și o manga cafe (Manga Kissa) pentru că am vrut să văd cum e. Reprezintă unul din locurile în care rămân japonezii peste noapte în cazul în care nu mai au transport. Aici ai la dispoziție o bibliotecă de reviste manga, calculator cu internet (pentru asta e un cost suplimentar), băuturi non-alcoolice nelimitate de foarte multe feluri, duș și wifi.

Eu, pentru că m-au vazut străin, am primit un Family Room care era mult mai mare decât o cabină normală. Nu era pat însă, erau doar niște perne mai moi. Când am fost eu, prețul era similar ca la hostel, variind în funcție de ziua din săptămână și intervalul orar.

Pasul 10 Mâncarea – button restaurants, sushi train restaurants, lunch box-uri din supermarketuri

Aici sunt foarte multe opțiuni și nu vreau să intru mult în detalii pentru că depinde de fiecare ce mănâncă și cum mănâncă.

A Pentru ceva rapid, o opțiune ieftină și interesantă sunt lunch box-urile din supermarketurile Lawson, Family Mart și 7 Eleven, care cuprind într-un mod foarte frumos aranjat sortimente dintr-o gamă largă de mâncăruri japoneze. Astfel, putem să aflăm ușor cam ce ne place și ce nu. Acestea sunt în medie cam între 400 yeni (3,4 euro) și 650 yeni (5,4 euro).

B Mai sunt lanțurile de restaurante ceva mai accesibile la preț unde mănâncă localnicii și pe care le descopeream mergând pe stradă (evident, nu în locurile prea turistice). La acestea, comanda se face apăsând pe niste display-uri cu touch screen, iar comanda ți-o ridici singur (mai sunt numite button restaurants). Probabil că și automatizarea, cu autoservire, le face mai ieftine. Am găsit prețuri de la 650 yeni (5,4 euro) în sus pentru o porție de mâncare.

C De asemenea, mai sunt niște restaurante foarte interesante numite “conveyor belt sushi restaurants” sau “sushi train restaurants”. La intrare îți iei un bon de ordine, iar apoi, când apare pe un ecran numărul tău, te așezi pe scaunul corespunzator. Ai la dispoziție o tabletă, iar prin fața ta e o banda pe care trec farfuriile cu mâncare comandate de restul lumii. În momentul în care farfuria ajunge în dreptul celui care a comandat-o, aceasta se oprește și apare un semnal luminos și sonor ca să o ia de acolo.

Majoritatea porțiilor pornesc în general de la 108 yeni (0,90 euro) și, evident, ideea este să comanzi cât mai multe. Aceasta poate să fie și o opțiune ieftină, dar și una foarte scumpă, în funcție de cât de înfometat ești. Este de încercat în primul rând pentru experiență.

D Deloc de neglijat sunt și magazinele numite “100 yen shops” foarte populare în rândul localnicilor. Sunt cu miile în Japonia. Aici se găsesc obiecte pentru toate necesitățile, iar multe din ele costă 108 yeni, adică un dolar (100 yeni+taxe). Referitor la mâncare, doar dulciurile le-am remarcat în mod special de aici. Un exemplu de lanț clasic de 100 yen shop este Lawson 100.

Pasul 11 Orientarea în spațiu – Am descărcat hărțile de pe aplicația Maps.me pentru a le folosi offline

Eu, personal, n-am avut nevoie să cumpăr cartela de internet. Pentru mine a fost suficient internetul de la hosteluri, din autobuze și din stațiile de metrou, tren, autobuz (acolo unde era, că nu mergea peste tot).

Pentru hărți am folosit în special aplicația Maps.me și le-am downloadat dinainte pentru a le putea folosi offline. De Google Maps m-am folosit mai puțin, doar când aveam conexiune, în special pentru a-mi face o idee privind distanțele.

Dacă eram în tranzit și aveam nevoie să las bagajul undeva, în mai toate gările am găsit containere cu fise pentru lăsat bagaje (coin lockers), iar prețul variază în funcție de dimensiuni. Eu le-am folosit doar pe cele mai mici, de 300 yeni (2,5 euro). Prețurile variază în general între 300 și 600 de yeni.

Pasul 12 Am ținut evidența cheltuielilor

Mie îmi place să țin banii sub control și să îmi notez cheltuielile. Unul dintre motive este acela de a putea face estimări ulterior și să îmi planific bugetele în funcție de cât cheltuiesc.

Nu stau să le notez item cu item. La sfârșitul zilei mă gandesc ce cheltuieli am facut și apoi le adun pe categorii. De exemplu, la mâncare nu trec fiecare lucru pe care l-am cumpărat, dar trec totalul pe ziua respectivă. (De ex. ”Astăzi am cheltuit 1500 yeni pt mâncare” și trec la totalul coloanei Mâncare pentru ziua de azi 1500, etc). Dacă am o mențiune de făcut, o trec la Detalii. Alt exemplu, la transport mă ajută sa țin minte ce înseamnă ieftin, ce înseamnă scump în moneda locală și să pot lua decizii în consecință.

Japonia e o țară orientată cam surprinzător de mult pe cash și, de aceea, în multe locuri nu am putut plăti cu cardul. Am scos bani folosind cardul Revolut. Comisionul la ATM pe unde am scos eu (Japan Post Bank – ATM în magazinele 7-Eleven) a fost de 216 yeni, adică 1,80 euro.

În continuare o să fac totalul cheltuielilor pentru transport și cazare pentru a vedea cam pe unde m-am situat:

În total, pentru cazare la hostel și transport în interiorul Japoniei (în orașe și între orașe) timp de mai mult de două săptămâni am cheltuit 37.627 yeni, adică vreo 313 euro. Restul cheltuielilor, pe ce am mai dat eu banii, sunt irelevante pentru acest articol și nu prea are sens să le trec aici.

Așa cum am menționat, prețurile la hosteluri variază foarte mult în funcție de perioada anului, zilele săptămânii și în funcție de diverse promoții și oferte. În niciun caz valorile de la hostel nu trebuie luate în mod absolut.

Aceste cifre au fost înainte de pandemie (noiembrie 2018) și, chiar dacă prețurile au mai crescut, iar unele cazări au dispărut, ideile rămân aceleași. Nu le-am trecut pentru a-și face cineva bugetul după ele, ci pentru a înțelege că oportunități vor exista întotdeauna în funcție de ce își dorește fiecare.

În rest, legat de avioane, zborul Filipine – Japonia (adică Cebu City – Tokyo) a fost 63 euro cu Cebu Pacific, iar zborul Japonia – Coreea de Sud (adică Osaka – Busan) a fost 34 euro cu compania japoneză Peach. Aceste prețuri nu includ bagaj de cală.

În încheiere, îmi doresc ca fiecare să decidă de unul singur ce e scump și ce e ieftin și să aleagă într-o călătorie exact experiențele de care are nevoie. Prin urmare, las aici link-ul către cel mai bun site cu informații despre Japonia pe care l-am găsit pe internet:
www.japan-guide.com

Lasă un mesaj mai jos și spune-mi ce alte metode și trucuri mai știi pentru ca Japonia să devină o destinație mai accesibilă! Spune-mi, de asemenea, și în ce perioadă a anului ai călătorit în Japonia.