La muncă, într-o dimineață de toamnă, colega de la vânzări are de ținut o prezentare importantă. Lucrurile nu au mers prea bine în ultima vreme, așa că trebuie date explicații și găsite soluții pentru ieșirea din impas.

Atmosfera e una destul de încordată, iar prezentarea începe ezitant. Primele minute sunt relativ calme, dar apoi se întâmplă ceva neașteptat. 

La primul strănut nu reacționează nimeni în vreun fel. La al doilea, lumea îi urează sănătate, iar ea merge mai departe. Al treilea o prinde chiar în mijlocul frazei. Așa că trebuie să se oprească și să o ia de la capăt. Strănuturile patru și cinci vin în tandem. La al șaselea, câteva persoane nu mai înțeleg despre ce vorbește și o roagă să repete.

La al șaptelea strănut, câțiva colegi își pun măștile de protecție ca să se apere de orice virus care e acum la modă. În timp ce își trage sufletul, ea ne explică faptul că nu e răcită și că, de fapt, are alergie la praf. Cineva reacționează prompt și îi transmite că așa se întâmplă când se alege praful de vânzări. Pe fundal se aud strănuturile cu numerele opt, nouă și zece.

Strănutul 11 vine însoțit de tuse. Motiv pentru care luăm o pauză, iar colega iese din sală, acompaniată de strănuturile 12 și 13. După zece minute, se întoarce cu forțe proaspete și reîncepe să vorbească. După încă trei fraze, o luăm de la capăt.

Undeva, pe la strănutul 45, prezentarea nu mai poate continua și se încheie. Colega nu mai reușește să își susțină punctul de vedere și iese definitiv din sală. 

Cum să faci față într-o lume plină de alergii

De la mucegai la praf și de la polen la părul de pisică, posibilitățile sunt nenumărate. E ca și cum am fi înconjurați de alergeni și trebuie să dăm cu putere din coate ca să ne facem loc. 

În principiu, putem trăi alături de ei în liniște și pace dacă devenim conștienți și înțelegem ce avem de făcut. Iar dacă nu, atunci s-ar putea să existe chiar consecințe pe termen lung și să ne deranjeze exact când ne e lumea mai dragă. După ce aflăm care este cauza alergiei, trebuie să urmărim să evităm pe cât posibil contactul cu substanța respectivă.

Sute de milioane de oameni din întreaga lume suferă de alergii. Cum nu sunt două persoane la fel, nici alergenii nu sunt aceiași pentru toată lumea. 

De exemplu, dacă ai probleme cu praful (la fel ca mai bine de 10% din populația lumii) și nu vrei ca acestea să se transforme în astm sau în alte lucruri mai severe care să îți lezeze plămânii, ar cam trebui să iei niște măsuri, cum ar fi:

  • să aerisești în fiecare zi camera în care dormi sau pe cea în care lucrezi
  • să eviți în dormitor covoarele și alte materiale textile care nu sunt absolut necesare, dar care atrag praful
  • să ții umiditatea din aer la un nivel scăzut
  • să lași lumina să pătrundă în cameră în timpul zilei
  • să schimbi așternuturile și să speli des lenjeria patului
  • să folosești pentru pat perne, plăpumi și pilote din lână, cunoscând faptul că, datorită structurii fibrelor sale, lâna permite aerului să circule din belșug și elimină umezeala

produse lână Confort Merino

Povestea unor tovarăși nedespărțiți: acarienii de praf și produsele pentru pat din materiale sintetice 

Întins pe spate în patul meu din cameră, stau de multe ori minute în șir și încerc să adorm fără succes. Uneori ascult muzică liniștitoare, alteori sunetele ploii, iar în unele cazuri rare trec efectiv la numărat oi.

Lângă mine, fără să bag de seamă, “o faună” întreagă de viețuitoare mă veghează în întuneric. Cu opt picioare și cu dimensiuni aproape invizibile pentru ochiul meu, milioane de creaturi ciudate mișună nestingherite.

Dar camera mea nu este unică, iar patul meu nu are nimic special. Nici tu nu poți sta liniștit pentru că, cel mai probabil, în cazul tău este aceeași situație. După ce te așezi în pat, ființe de care n-ai habar se plimbă pe lângă tine, îți tulbură somnul și îți pot chiar afecta sănătatea pe termen lung. Trebuie să știi că așternuturile în care dormi nu sunt ceea ce par a fi.

Aceste creaturi au și un nume. Li se spune acarieni de praf și au ca mediu ideal de viață întunericul și căldura. Studiile arată că ei sunt principala cauză pentru astm și diferite tipuri de alergii atât la adulți, cât și la copii. Fibrele sintetice din culcușul tău sunt un mediu propice pentru proliferarea acarienilor, bacteriilor și mucegaiului. Mai exact, e vorba de așternuturile tale, de perne, de pilote, de plăpumi.

Potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, există o legătură puternică între produsele pentru pat sintetice și simptomele alergice cauzate de acarieni. Cu alte cuvinte, acolo se simt ei ca acasă.

produse lână merinos Confort Merino

Produsele pentru pat din lână reduc sau chiar elimină complet simptomele alergiilor

“Cum îți așterni, așa dormi” e un vechi proverb românesc care ne îndeamnă să avem grijă de prezent pentru a avea un viitor strălucit. Iar continuarea lui ar fi: “Spune-mi cum dormi, ca să îți spun cum o să trăiești”. Eu nu l-aș lua însă metaforic. Eu îl iau la modul propriu și spun că așa cum îți alegi așternuturile de pat în care dormi, așa va fi și calitatea somnului tău. Iar un somn bun te va ajuta să te trezești odihnit și plin de energie și, implicit, calitatea vieții tale va fi mai bună.

Lâna poate fi alegerea perfectă pentru produsele de pat: este hipoalergenică în mod natural, antimicrobiană, antibacteriană și rezistentă la mucegai. Plăpumile și pernele umplute cu lână naturală sunt alegerea potrivită pentru persoanele cu sensibilitate crescută la substanțe chimice și sunt ideale și pentru nou-născuți.

Datorită calităților sale de a permite aerului să circule și de a absorbi umezeala, lâna nu creează un teren propice de reproducere pentru acarieni. Iar dacă praful poate fi îndepărtat simplu din pat și din dormitor printr-o curățenie adecvată, bacteriile, mucegaiurile și acarienii trebuie îndepărtați cu tratamente termice sau chimice.

Proprietatea sa naturală de absorbție a apei împiedică păstrarea umezelii în umplutura pilotei și, astfel, menține în mod natural un nivel scăzut de umiditate, prevenind mucegaiul. Fibrele de lână absorb umezeala în timpul somnului și o transportă spre interiorul fibrei, menținând exteriorul fibrei uscat. Se creează astfel un mediu uscat, neprimitor pentru acarieni.

pilotă lână Confort Merino

Credeam că lâna îmi creează alergii, dar m-am înșelat

Puloverele groase de lână pe care le purtam iarna… Plăpumile cu care mă înveleau bunicii la țară când era frig… Căciulile de lână din copilărie pe care le detestam… Ciorapii care mă înțepau și îmi iritau pielea… Romanul cu tema “Cum să creezi o traumă nouă” a fost deja scris când eram mic, iar personajul principal era lâna.

În copilărie am învățat că lâna, chiar dacă ținea de cald, venea la pachet cu alergii, mâncărimi și iritarea pielii. Am fost însă surprins să constat recent că, de fapt, alergiile reale la lână sunt foarte rare. Mai exact, aproximativ o singură persoană din 100.000 de alergici este cu adevărat alergică la lână.

În realitate, este vorba de o alergie de contact. Aceasta reprezintă o reacție pe care o are corpul în momentul în care atinge țesături sau alte materiale cu o textură aspră sau care înțeapă. 

Vremurile produselor din lână care înțepau în acest fel au apus deja. Acum avem produse din acest material, care asigură tot confortul necesar.

Produsele Confort Merino au lâna total încasetată în țesătură fină fiberproof de bumbac organic. Acest tip de țesătură nu declanșează niciun fel de alergii. Nici de contact, nici declanșate de substanțe chimice, acarieni sau mucegaiuri. Lâna din produse este de calitate merinos. Adică o lână fină, 100% naturală, pură, fiind spălată și curățată cu detergenți certificați ecologic si metode mecanice de îndepărtare a impurităților.

lână merinos Confort Merino

Cum te pot ajuta produsele din lână de la Confort Merino 

Dacă suferi de alergii la praf și la acarieni, cea mai bună alegere este să folosești pentru somn produse de pat din lână 100% naturală.

La Confort Merino, eforturile se concentrează pentru a îmbunătăți continuu calitatea lânii, pentru ca produsele să se integreze perfect într-un stil de viață sănătos. Acestea contribuie la relaxarea ritmului cardiac, au o rezistență sporită la rupere a umpluturii, oferă o capacitate de termoreglare superioară și reprezintă un mediu hipoalergenic, antibacterian și cu rezistență la mucegai în mod natural.

Toate produsele sunt fabricate în Piatra Neamț, folosind lână merinos, de cea mai bună calitate. De asemenea, bumbacul organic folosit pentru acoperirea produselor din lână este cultivat fără utilizarea fertilizatorilor chimici, a pesticidelor și insecticidelor, iar în realizarea țesăturii de bumbac nu sunt folosite substanțe chimice. 

În plus, procesul de spălare și curățare al lânii este certificat OEKO-TEX ”Tested for Harmful Substances”, folosindu-se detergenți ecologici pentru a îndepărta vegetația, praful și excesul de uleiuri. Firele de lână nu sunt acoperite cu polimeri şi nici nu se folosesc inserții de polipropilenã, aşa cum se întâmplã în cazul pilotelor de lână ce pot fi spălate la mașina de spălat. 

pilotă lână Confort Merino

Noua colecție Confort Lana aduce pe piață o lână superioară care, în urma cercetărilor, s-a dovedit a fi cea mai bună soluție pentru un somn perfect. Poți găsi mai multe detalii despre această colecție la link-ul următor:

https://www.confortmerino.ro/blog/articole-despre-lana/confort-lana-noua-colec%C8%9Bie-confort-merino

Concluzii

Acarienii de praf sunt principala cauză pentru astm și diferite tipuri de alergii atât la adulți, cât și la copii. Iar fibrele sintetice din produsele de pat sunt un mediu propice pentru înmulțirea acestora. Un număr mare de oameni din întreaga lume se confruntă cu alergii care le impactează viețile exact în momentele în care se așteaptă mai puțin. 

Dacă și tu ești unul dintre ei, nu o face de oaie! Sunt doar doi pași pe care îi ai de realizat:  

Mai întâi trebuie să înțelegi care e cauza alergiei tale și să îți dai seama că așternuturile în care dormi nu sunt ceea ce par a fi. 

Iar al doilea pas este foarte simplu. Alegi să folosești produse din lână și cauți pe site-ul Confort Merino ceva potrivit pentru tine. Până pe 13 noiembrie 2022, ai chiar ocazia să aduci sănătatea în dormitorul tău cu o reducere semnificativă de 25%, cea mai mare din an.

Și nu uita: cum îți așterni, așa dormi. Cum dormi, așa trăiești. Decât s-o faci de oaie, mai bine dormi în lână!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022.

Sursă imagini: Confort Merino.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments