Gânduri despre Spring SuperBlog
Competiția Spring SuperBlog 2022 m-a pus la mare încercare. Aveam nevoie de o provocare mai deosebită și am găsit aici rețeta ideală pentru gustul meu: o combinație ciudată de adrenalină, stors de creieri, inspirație, rezistență, un strop de gândire strategică, momente de aha!, momente de wtf, momente de „habar-n-am”, euforie, dat cu pumnul în masă, euforie din nou și lista poate să continue. Ideea este că a fost exact ce aveam eu nevoie ca să trec prin toate stările posibile, în caz că pandemia m-a făcut să mai uit o parte din ele.
Dintre acestea, un loc special în amintirile mele îl constituie momentele de „habar-n-am”. Adică acele momente în care aveam de scris despre subiecte la ordinea zilei, cum ar fi noul lapte demachiant cu Biohidractil, despre termometre pentru bebeluși, prăjituri vegane sau piscine din beton cu cofraje din polistiren. Mă așezam de fiecare dată la laptop, după o documentare detaliată asupra temei, cu elanul unui om hotărât și gata de atac. Dar, după un timp semnificativ petrecut în zadar în fața paginii albe, elanul hotărât se transforma dramatic într-un aer de „pân-aici mi-a fost”.
Totuși, ce am învățat despre mine a fost că, indiferent cât de complicată ar fi situația și oricât de lipsit de idei aș fi eu la un moment dat, tot aș putea găsi o soluție acceptabilă ca să o scot cumva la capăt. Chiar și într-un moment de gol mental grav în care n-ai idee de unde să începi și unde vrei să ajungi, până la urmă apare un gând de undeva, apoi te legi de el cu o idee și tot așa, până când nu-ți mai vine să te oprești din scris. Totul e să spui „da” provocării și să privești tema din mai multe unghiuri.
Oricât de mult aș zice eu că n-am intrat cu gânduri competitive și că scopul mi-a fost doar acela de a-mi dezvolta creativitatea și a mă îmbunătăți la capitolul „scris”, trebuie să recunosc că, pe parcurs, m-a prins. A fost ca un joc care mi-a dat dependență. Totuși, decât să joc Candy Crush, mă bucur că am ales să joc SuperBlog.
Întrebarea care m-a obsedat pe parcursul celor cinci săptămâni a fost una ușor de exprimat, dar la care era greu de răspuns. Atât de greu încât nu părea să aibă nimeni un răspuns satisfăcător nici măcar prin istoricul grupului de facebook. Cu fiecare brief, temă și provocare, m-am întrebat mereu: „Ce își doresc de fapt sponsorii să citească într-un articol?”
Da, m-am prins eu că pentru unii dintre ei conta mai mult creativitatea, pentru alții structura și documentarea, alții erau mai receptivi la cuvintele despre misiunea firmei în care activează, la studii de caz, la aspect, etc. Dar ce mi-a fost mai dificil era să înțeleg cum îi potrivesc pe fiecare exact pe felia cea mai convenabilă. Toată lumea avea niște obiective de marketing și m-am prins de asta ceva mai târziu, când mi-am dat seama că, de fapt, concursul era unul care tindea mai spre content marketing decât spre literatură. De altfel, așa cum în marketing avem „psihologia consumatorului”, așa mi-am bătut și eu capul să descifrez „psihologia sponsorului”.
Fiind la prima participare, mi-am fixat inițial ca scop să mă prind măcar până la proba a zecea despre ce e vorba în concurs, iar până atunci să merg pe limitarea daunelor. Am făcut două contestații strategice încă din prima săptămână ca să nu pierd timpul, iar apoi am schimbat de câteva ori abordarea articolelor pe parcurs, până am reușit să înțeleg mai bine ce am de făcut. De la proba a zecea încolo am reușit să urc ceva mai abrupt în clasament, până când am aterizat pe locul cinci în clasamentul general.
Un alt obiectiv important pentru mine a fost autodisciplina și am urmărit să fac în așa fel încât să duc concursul până la capăt și să particip la toate probele. Chiar dacă mi-a fost cam greu să fiu disciplinat, am încercat și aici mai multe metode, de la a-mi da recompense după fiecare articol terminat, până la a asculta muzică pentru ADHD în timp ce scriam. Am observat că acest gen de muzică mă ajuta să îmi păstrez concentrarea și să nu mai îmi fugă mintea aiurea.
Nu în ultimul rând, mi-am dorit să găsesc plăcere în a scrie și nu doar să fac lucruri care trebuie făcute sau ca să bifez ceva. Uneori m-am mai enervat din cauza temelor propuse, dar per ansamblu a fost chiar distractiv. Nervi constructivi, cum s-ar spune. De altfel, mi-am dat seama de un lucru: cu cât e tema mai ciudată și mă provoacă mai mult, cu atât mă atrage mai mult. Poate și eu sunt mai ciudat, nu știu.
Am fost impresionat de longevitatea concursului SuperBlog și am toată admirația pentru organizatori. Chiar mă întrebam câte alte lucruri au dăinuit în România din 2008 și până astăzi, că eu nu prea cunosc. Mi se pare o experiență foarte faină și am fost în egală măsură plăcut surprins de comunitatea care s-a creat în jurul acestei experiențe.
Cum a fost la Gala Spring SuperBlog de la Hotel Opal
Am spus de multe ori că, de regulă, îmi place mai mult călătoria în sine decât destinația. Iar această competiție a fost pentru mine o adevărată călătorie. Totuși, în cazul de față, destinația finală a acestei călătorii a fost una pe cinste.
Hotelul Opal din Cap Aurora a fost gazda Galei SuperBlog din această vară. Eu am fost cazat la etajul șase și am avut vedere directă către mare. Camera a fost curată, aerisită și recent renovată, iar locul meu preferat a fost balconul. Mi-a plăcut la nebunie să stau pe balcon și să admir marea.
Hotelul, de altfel, este situat la 50 de metri de plajă. Dispune și de parcare privată gratuită, acolo unde am parcat și noi în dimineața zilei de vineri.
Eu nu cunoșteam pe nimeni înainte de acest eveniment, însă m-am bucurat să întâlnesc o mulțime de oameni prietenoși (bloggeri, organizatori, sponsori) și de la care am multe de învățat. Am petrecut mult timp atât pe terasa încăpătoare a hotelului, cât și în restaurant, acolo unde am avut și micul dejun inclus, sub formă de bufet suedez.
Văzusem doar imagini de la galele din anii trecuți și a fost o experiență inedită pentru mine să particip la una și, cu atât mai mult, să vorbesc și la microfon. Dar, până la urmă, am făcut-o și pe-asta! Am ajuns să vorbesc la microfon la Gala SuperBlog.
Am primit cadouri de la sponsorii Farmec și Allurene (sponsori care m-au solicitat, de altfel, serios în cadrul probelor lor din competiție), am făcut poze, am mâncat tort și m-am simțit foarte bine.
Prin participarea mea la acest eveniment, am văzut și am înțeles de ce competiția SuperBlog provoacă dependență. Prin urmare, așa cum obișnuia profu’ de mate să ne spună cu o ciudată satisfacție la școală, „Ne vedem la toamnă!”