Hotel Opal a fost locul în care acum exact un an am luat contact pentru prima dată cu atmosfera de la o gală SuperBlog. Atât comunitatea, cât și experiența în sine m-au încărcat cu energie pozitivă și mi-au dat impulsul de a reveni.
De fapt, dacă mă gândesc bine, până acum am experimentat trei întâlniri cu superbloggerii și pe toate trei le-am perceput în moduri diferite.
La prima gală, de acum un an, eram printre cei mai noi participanți și veneam cu entuziasmul omului care nu cunoștea pe nimeni, dar care era deschis să înțeleagă cât mai mult din ce se întâmplă în jurul lui. Eram la capătul unui concurs care mă pusese la grea încercare, dar pe care mă hotărâsem să îl iau în serios. Despre impresiile de atunci am mai scris aici: Gânduri despre Spring SuperBlog și cum a fost la Gala de la Hotel Opal.
A doua gală, în decembrie, am trăit-o diferit, mai ales că m-am aflat în postura inedită de câștigător al competiției. A fost în primul rând satisfacția de a duce la bun sfârșit cu succes un asemenea maraton. Pe lângă faptul că mi-am înțeles mai bine dependența de adrenalină, am învățat lucruri noi despre mine și despre cum funcționez.
La întâlnirea din vara aceasta deja mă simțeam „mai vechi” în comunitate. Ediția de primăvară am privit-o mai mult de pe margine și, sincer să fiu, cred că de-abia acum încep să înțeleg competiția cu adevărat. Am observat-o din exterior și m-a fascinat să îi urmăresc dinamica. Am participat la o singură probă, dar mi-am dat seama că, într-un fel, motivația mea e proporțională și cu felul în care percep miza jocului.
Cazarea la Hotel Opal, organizată cu ajutorul agenției LitoralulRomânesc, a fost una foarte plăcută. Mai ales că acum tocmai se deschisese și o piscină nouă.
Hotelul are o poziționare bună, în partea nordică a peninsulei Cap Aurora, iar cele mai interesante camere sunt cele cu vedere la mare, de la etajele superioare. Nu știu exact de ce, dar, pe mine, locurile înalte din care privesc marea mă inspiră.
Sincer să fiu, eu nu sunt genul de om care merge la mare doar pentru relaxare și odihnă. Apreciez locurile, dar eu am nevoie de cât mai multe activități. Prin urmare, am fost bucuros să merg împreună cu alți bloggeri într-un tur organizat să vizităm una dintre cramele reprezentative din Dobrogea, și anume Domeniul Vlădoi.
M-am bucurat să aflu că acesta este un proiect de familie, iar pasiunea pentru viticultură s-a transmis pe parcursul mai multor generații. În plus, vinurile de aici au primit premii la diverse concursuri și ele nu se găsesc oriunde, ci doar în anumite restaurante și magazine de vinuri.
Eu nu eram foarte priceput în domeniu, dar cu această ocazie am aflat că fiecare tip de vin se potrivește cu un anumit tip de brânzeturi și există o adevărată știință în a le asocia unele cu altele.
Și, pentru că, de multe ori, vinurile vin la pachet cu discuții filozofice, o să închei și eu acest articol cu gândul că întâlnirea superblogosferică m-a făcut să îmi reamintesc, într-un fel, de motivul pentru care am început acest blog. De dorința de a mă arunca în necunoscut și de a experimenta jocul cu vorbele și scriitura, fără presiune sau alte așteptări și în primul rând pentru plăcerea mea.
În acest an nu am prea reușit să îmi regăsesc motivația de a scrie pe el. Dar, cu această ocazie, mi-am reamintit cumva de energia pe care o aveam la început și care îmi dădea bucuria de a scrie.
