Când am participat pentru prima dată la competiția SuperBlog, în primăvara lui 2022, am luat-o ca pe o provocare personală. Simțeam că plec tot într-un fel de călătorie, dar nu mai era una în care trebuia să iau rucsacul în spate și să ies din casă. De data asta era ceva mai complicat. Era un fel de aventură în care exploram o activitate relativ nouă pentru mine și în care trebuia să mă arunc cu capul înainte în necunoscut și să văd ce se întâmplă.
Știam că tot ce puteam face era să am o abordare cât mai pragmatică și să încerc să fiu cât mai eficient. De altfel, îmi făcusem lecțiile și situația era clară. Experiența mea cu blogurile era mai degrabă aceea de a le citi decât de a scrie pe ele. Iar cele câteva articole scrise până atunci apăruseră din nevoia de a-mi face ordine în gânduri și a le da o formă concretă. M-am confruntat mult timp cu o teamă de a scrie și au trecut mulți ani până când chiar am ajuns să fac ceva în sensul ăsta.
Despre SuperBlog auzisem de ceva vreme. Aflasem că s-a lansat în 2008 și că în blogosfera de la noi nu mai era o altă competiție la fel de longevivă ca ea. Participau o mulțime de firme din domenii care mai de care mai diverse și fiecare venea cu câte o temă pentru bloggeri. Știam că erau două ediții pe an. Una de primăvară, mai scurtă, și una lungă de toamnă, un fel de maraton de două luni cu peste douăzeci de probe.
La concursul din primăvară nu mi-am dat șanse prea mari. Dar am făcut tot posibilul să recuperez din decalajul pe care îl aveam față de ceilalți participanți și să învăț cât mai repede din greșelile pe care le făceam. Ediția de primăvară am început-o de pe locul 26 (după prima probă), dar am încheiat-o până la urmă pe locul 5, iar la sfârșitul aceluiași an, în decembrie, am reușit să mă clasez pe primul loc și să câștig trofeul.
Gândurile de la sfârșitul primei ediții la care am participat le-am scris deja în articolul de la acest link: Gânduri despre Spring SuperBlog și cum a fost la Gala de la Hotel Opal și reflectă impresiile mele de la jumătatea anului.
Prima lecție a fost să înțeleg că sunt lucruri pe care le pot face mai bine și lucruri la care sunt mai slab. A fost mai profitabil să mă concentrez pe ce pot face eu bine
Mi-a fost clar aproape de la început. Realist vorbind, dacă era concurs de literatură, mi-ar fi fost mai greu să reușesc ceva într-un timp atât de scurt. În competiție erau suficienți participanți care scriau mai elegant sau mai empatic decât mine și care aveau mai multă experiență atât în blogging, cât și în scris. Am înțeles repede asta, am acceptat și mi-am asumat.
Mi-am dat seama că sponsorii participă pentru că au niște obiective de marketing și, cum mie îmi place marketingul, m-am gândit măcar să încerc să am o abordare care să mă avantajeze cât mai mult. Până la urmă, și dacă aș fi scris cel mai frumos, puteam să o fac degeaba dacă era pe lângă subiect.
Am învățat că „a fi creativ” poate fi de mai multe feluri. Nu doar ce credeam eu la început
Am ajuns la concluzia că poți să fii creativ în absolut oricare activitate din viața ta. Nu trebuie să fii neapărat artist sau scriitor.
La început, am abordat acest joc cu gândul că e mai degrabă un concurs de creativitate în sens literar. Motiv pentru care, în primele probe ale ediției din primăvară, mă chinuiam să fac un fel de literatură, gen poveste cu personaje. La prima vedere păreau a fi ok-ish, dar simțeam că nu ajung nicăieri cu ele.
Mi-am dat seama însă că nu e neapărat concurs de „care scrie mai frumos”, nici de „care are idei mai bune”. Ci e concurs de „care respectă mai bine cerințele și tema” și contează abordarea pe care alegi să o ai la fiecare temă și modul în care îți prezinți ideile.
Care cred eu că sunt cele mai importante lucruri în acest concurs? Următoarele:
- respectarea temei și a tuturor cerințelor,
- strategia (atât cea de conținut de la fiecare probă în parte, cât și cea de concurs în general),
- partea mentală (atitudinea și cum îți gestionezi succesele și eșecurile care apar pe parcurs).
Pe lângă aceste elemente, trebuie să ai și ceva noroc. Dar am învățat că, și dacă ai noroc, tot trebuie să profiți de șansele pe care le ai atunci când se ivesc.
Am înțeles că și stresul poate fi uneori constructiv dacă îl folosesc în avantajul meu
Mi-am dat seama că, dacă vreau să iau concursul în serios, e nevoie de o investiție mare de timp și energie. În același timp, simțeam că mai aveam de recuperat destul de mult la capitolul experiență și înțelegere a competiției și asta m-a cam băgat într-o zonă de stres.
De aceea, înainte să înceapă ediția de toamnă, am luat la citit destul de multe brief-uri și articole din ediția precedentă, atât cu punctaje mari, cât și cu punctaje mici, pentru că voiam să înțeleg ce înseamnă să respecți și să nu respecți o temă. Sigur că multe lucruri sunt subiective, unele pot fi înțelese mai ușor, iar altele deloc. Dar eu simt că m-a ajutat și acest exercițiu măcar la capitolul încredere.
Mi-am dat seama că unele strategii de abordare a articolelor sunt mai profitabile decât altele
Orice temă poate fi abordată într-o mulțime de feluri și aici imaginația nu are limite. Poate fi prezentată cap-coadă sub forma unei povești sau poate fi doar un articol informativ. Pot alege să scriu despre întâmplări vesele sau triste. Pot alege să stârnesc emoție, uimire, frică sau orice alt sentiment sau pot alege să nu stârnesc nimic. Pot adăuga imagini video, grafice, colaje și tot ce îmi mai trece prin cap. Poate fi scrisă chiar și în versuri sau sub formă de piesă de teatru.
Întrebarea este cât de profitabil e pentru mine, în contextul respectiv, să aleg să o prezint în acel mod și nu în altul.
Contează și domeniul din care provine firma respectivă sau modul în care își prezintă produsele și, de aceea, nu merge orice, oricând. Chiar dacă tema e respectată de către concurent, poate că brandul respectiv nu vrea să se asocieze cu orice gen de povești.
În principiu, cred că cititorii care ajung pe articolul respectiv au dat click pe acel titlu pentru că sunt interesați de subiect. Deci, o poveste detaliată și care pare veridică ar avea mai mult sens, după părerea mea, atât pentru cititor, cât și pentru sponsor.
În același timp, jurizarea probelor presupune un grad mare de subiectivism. De aceea, eu zic că cel mai important e motivul pentru care participă fiecare la SuperBlog și ce vrea să obțină de aici. Poți aborda articolele adoptând o strategie mai cuminte și cu mai puține riscuri sau poți alege abordări de tip „high risk, high reward”. Depinde și de situația în care ești la momentul respectiv și în funcție de ce vrei să obții.
Totuși, oricum ai aborda, e important să îți facă plăcere și să fii tu mulțumit. Eu am greșit de mai multe ori, în special în primăvară, pentru că aveam senzația că trebuie să mulțumesc sponsorii într-un fel anume ca să am rezultate. Mi-am dat seama între timp că m-am înșelat și sunt teme pe care le-am abordat în moduri pe care acum nu le-aș mai face la fel.
Am învățat că sunt mai motivat dacă îmi stabilesc niște obiective și îmi fac un plan
Ediția de primăvară am folosit-o mai mult pentru a învăța și a experimenta. Tocmai pentru că nu pricepeam prea bine despre ce era vorba și pentru că voiam să mă țin de concurs, mi-am dat termen încă de la început ca până în etapa a zecea să înțeleg ce am de făcut.
Și, ca să am mai mari șanse de reușită, în primăvară mi-am folosit toate cele trei contestații doar pentru a cere feedback-uri. Două dintre ele chiar din prima săptămână de concurs, ca să nu mai pierd vremea.
Am descoperit că e un loc bun de învățat marketing chiar și în afara probelor
Faptul că participă sponsori dintr-o varietate mare de domenii mi-a stârnit destul de mult curiozitatea și am încercat să învăț câte ceva despre ei: cum și-au început afacerile, de unde au pornit, în ce stadiu sunt acum, cum se promovează, etc. Mie mi s-a părut foarte interesant și acest aspect și, în plus, în comunitate există și multe resurse utile (podcasturi, webinarii, articole).
Partea mentală e cea care s-ar putea să te elimine definitiv din joc. Dar așa e și în viață, de fapt
Așa cum am mai spus, concursul presupune o investiție de energie și de timp. De aceea, când apar punctaje care nu te mulțumesc, de fapt problema nu e neapărat acea probă în sine. De multe ori e faptul că știi cât efort ai depus și, cu toate astea, în economia clasamentului general mai degrabă ai avut de pierdut decât de câștigat.
Cred că e un paradox faptul că am câștigat o competiție pe care am fost extrem de aproape să nu o mai duc la final, motiv pentru care am și avut zece puncte de penalizare. Îmi dau seama că am fost insuficient „călit” și că eu nu înțelegeam niște lucruri simple. Cum ar fi faptul că toți participanții au urcușuri și coborâșuri la acest concurs. Pierzi la o probă, câștigi la alta. Și invers. Contează doar cum alegi să te raportezi la fiecare succes și la fiecare eșec temporar pe care îl ai.
Am înțeles că cel mai bine e să mă concentrez pe ce pot controla
Cred că mai toată lumea ajunge să se confrunte măcar o dată cu un moment critic pe măsură ce participă în concurs. Și senzația e că oricând se poate întâmpla orice și că niciodată nu poți fi sigur de nimic. Iar impactul e cu atât mai mare cu cât locul din clasament e mai sus. Dar cred că exact acel moment critic și cum te raportezi la el e cel care face diferența.
Iar pe primele locuri, dacă nu ești obișnuit, mai poate apărea si un fel de presiune de a nu pierde. Pentru că știi că de acolo, dacă nu ești atent, poți doar să cobori. Și s-ar putea să te sperii singur, chiar și dacă nu dai de vreun obstacol.
Sunt multe lucruri care ne influențează într-un fel sau altul și pe care nu le putem controla. Din acest motiv, mi-am dat seama că o abordare relaxată și deschisă mă duce mai aproape de destinație decât una foarte stresată și cu gândire pe termen scurt care mă face să mă opresc la mijlocul drumului.
Și, dacă tot am vorbit de destinație, concursul s-a finalizat cu o gală foarte frumoasă care a avut loc în București la Katz GastroLab, cu vorbit la microfon, făcut poze, mâncat tort și tot ce trebuie.
De data asta nu am mai fost cel mai nou de acolo, așa cum se întâmplase la gala din vară. M-am bucurat mult să le cunosc și pe fetele care s-au clasat pe locurile doi și trei, care mi-au lăsat o impresie foarte plăcută pe durata competiției: pe Adnana Neacșu, autoarea blogului Toate pânzele sus și pe Mariana Petrică, autoarea blogului Carrusel.
Am început să înțeleg de ce lumea iubește galele SuperBlog și acum abia aștept evenimentul următor, din vară.
Toată experiența a fost una fascinantă și, cu aceasta, pot spune că am încheiat practic primul meu an mai serios de blogging.